Abia astept sa raman insarcinata

Vine un moment in viata fiecareia dintre noi cand ne dorim un bebelus si pana la acel moment am folosit ca metoda contraceptiva, anticonceptionale.Ca urmare, ne punem intrebarea daca putem ramane insarcinate imediat dupa o perioada in care am luat anticonceptionale.

Medicii vin in intampinarea noastra si ne raspund la aceasta intrebare prin confirmarea ca din acest punct de vedere nu exista nici un motiv pentru care sa nu ramanem insarcinate.Conform studiilor medicale, noua din zece femei revin la ciclul normal dupa o intarziere de aproape doua saptamani. Pot fi situatii cand este nevoie insa de mai mult timp pana la reluarea ovulatiei.Ca urmare, nu omite sa incepi sa iei un supliment de acid folic si folat cu minimum o luna inainte sa planifici sa ramai insarcinata. Iti recomandam pe aceasta tema, sa iei Femibion 1.

In cazul in care nu iti vine ciclul dupa trei, patru luni de la intreruperea anticonceptionalelor, este indicat sa mergi la medic pentru a confirma ca nu exista probleme medicale.

Administrarea unui supliment de acid folic creste nivelul de folat al mamei.Nivelul scazut de folat al femeii insarcinate reprezinta unul dintre factorii de risc in dezvoltarea defectelor de tub neural la fatul in dezvoltare.Asadar, acesta este motivul pentru care li se recomanda femeilor un supliment, precum, Femibion 1, timp de minimum o luna inainte de sarcina si pana la trei luni dupa concepere. Un alt factor care poate creste de asemenea riscul de aparitie a defectelor de tub neural, poate fi factorul ereditar.

Un alt factor fundamental pe care trebuie sa-l respectam pentru o sarcina sanatoasa este o dieta sanatoasa si echibilibrata.De asemenea, trebuie acordata o atentie deosebita in aceasta perioada aportului de substante nutritive in general.

Conform studiilor medicale, femeile la varsta fertile nu beneficiaza de aportul zilnic recomandat al anumitor substante nutritive, precum folatul sau fierul, astfel fiind mai mult decat necesar adaugarea unui supliment cum ar fi, femibion 1.

Un alt motiv pentru care se recomanda femibion 1 este ca in primele 12 saptamani se formeaza organele bebelusului.Din acest motiv, riscul de a-I face rau copilului este deosebit de ridicat intre zilele 14 si 55 de dupa concepere.Dupa implantarea ovulului fertilizat in uter, sistemul bebelusului se conecteaza la corpul mamei prin intermediul placentei.Desi placenta este conceputa sa impiedice substantele nocive sa ajunga la bebelus, anumite substante, precum medicamente, nicotina, medicatie si alcool pot trece totusi si pot opri dezvoltarea normala a organelor.Din nefericire, acestea pot conduce la anomalii fizice si avort spontan. De aceea este cu atat mai important sa eviti substantele nocive pe toata perioada sarcinii si pana la terminarea alaptarii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *