Rango (2011)

Am fost ieri la cinema sa vedem o animatie/comedie in speranta ca vom rade  pana vom ameti si ca va fi ceva in genul Over de Hedge pe care l-am recomandat oricui dupa vizionare.
Rango este povestea unei reptile care cade din masina stapanilor pe autostrada si ajunge intr-un oras de animalute in criza de apa. Nici macar banca nu mai avea prea multa apa, primarul fiind un tiran care sigur controla el cumva acea sursa de viata. Eroul nostru ajunge acolo cand locuitorii (soareci, reptile si alte creaturi necunoscute mie) aveau nevoie disperata de un nou serif care sa-i indrume si sa le dea speranta. Cum domnul soparla era foarte bun la facut scenarii, inventeaza tot felul de povesti cu care hraneste iluziile noilor sai prieteni. Iar atunci cand apa din banca este furata, organizeaza o potera de toata frumusetea cu care pleaca in desert in misiune.
Filmul e dragut, dar nu spectaculor. Nu am ras asa cum ma asteptam si nici nu cred ca voi recomanda cuiva sa mearga sa-l vada la cinema.

Sala a fost plina ochi insa nu am auzit hohote de ras (cum e de asteptat in cazul unei comedii cu vocea lui Johnny Depp) si nici lume extaziata de bucurie la iesire. Doar pe alocuri niste copii plictisiti (desi a fost animatie cu Audienta Generala sincer eu nu-l recomand copiilor sub 10-12 ani) si parinti care probabil se gandeau de ce i-au adus la acel film.
Cel mai mult mi-au placut cele patru pasari Mariachi care mai apareau pe parcusul filmului cantand intr-o engleza-spaniola foarte simpatica si  care spun de la bun inceput ca eroul nostru va muri (ceea ce nu este adevarat, desigur).  Nu am nici o replica inteligenta de spus in continuare, nu m-a impresionat filmul incat sa-mi doresc sa scriu mai mult despre el. Sunt curioasa insa de pareri viitoare, avand in vedere ca e nou aparut nu cred ca l-a vizionat prea multa lume…